Echipa este cea care face diferența
YWAM Mediaș este o echipă unită formată din 15 persoane – adulți și copii – dedicați să slujească împreună comunitatea și să aducă speranță, credință și sprijin practic celor din jur. Ca o familie extinsă, ne implicăm cu pasiune în relații autentice, ucenicie și proiecte care fac o diferență reală în Mediaș și dincolo de el.
TEODOR, ESTERA, JOY, SELAH & ZARA
Suntem căsătoriți din anul 2013 și Dumnezeu ne-a binecuvântat cu trei fete minunate: Joy, Selah și Zara. Onorați să slujim pe Dumnezeu prin darurile și abilitățile puse de El în noi. Ne plac discuțiile bune, ucenicia și misiunile în alte țări.
Bucuria noastră este să vedem tineri care pășesc cu încredere în lucrarea lui Dumnezeu!
MOISE, DANIELA & AVIEL
Cea mai mare dorință a noastră este să vedem cum tinerii Îl întâlnesc pe Isus și duc mai departe dragostea Tatălui. Ne place muzica, mâncarea, să petrecem timp cu oamenii și să investim în generația tânără.
Suntem bucuroși că avem oportunitatea de a duce Împărăția lui Dumnezeu în locurile în care El ne cheamă, fie în România sau în diferite națiuni.
DANIEL & TABITA
Noi suntem Daniel și Tabita. Ne plac filmele, muzica, campingul și să petrecem timp de calitate cu oamenii. Suntem în misiune pentru a-L sluji pe Hristos.
Dorința noastră este să contribuim la formarea tinerilor prin cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu (Biblia) și prin răspândirea și trăirea acestuia până la marginile pământului.
DENISA
Sunt din Jibou, județul Sălaj și am 25 de ani. Am făcut școala de ucenicie și misiune (DTS) în anul 2022 la îndemnul Duhului Sfânt de a mă implica în misiune.
După terminarea DTS-ului am lucrat în contabilitate, iar din martie 2025 am decis să mă implic ca staff full-time în lucrarea TPM Mediaș pentru a lărgi Împărăția Lui Dumnezeu împreună.
Dumnezeu mi-a pus pe inimă lucrarea cu fetele și adolescenții și cea de ajutorare.
MARYSTELLA
Sunt din Kenya și slujesc în YWAM de 2 ani.
Îmi place să cânt și să ascult muzică de închinare. Viziunea mea personală este să trăiesc o viață de armonie și echilibru în care să îmi pot urma pasiunile în timp ce prioritizez sănătatea fizică, emoțională și spirituală.
În ce privește lucrarea, inima mea bate pentru cei dezavantajați: cei săraci, orfani, respinși și abandonați. Scopul meu este să îi ajut să Îl cunoască pe Dumnezeu și dragostea Lui.
ALEXANDRA
Am 18 ani și sunt din Olanda. Am făcut DTS în 2025/2026 iar anul acesta va fi primul meu an ca staff in TPM Medias.
Pentru mult timp am simțit că Domnul mă cheamă la misiune și cred că acesta e locul potrivit pentru a începe această călătorie.
Iubesc oamenii și îmi place să îi ascult și să îi încurajez. Vreau să folosesc acest dar pentru oamenii pe care Domnul îi aduce în viața mea.
De asemenea, îmi place să folosesc creativitatea pentru a împărtăși Evanghelia în jurul meu.
JOHN
Am 20 de ani și sunt din Texas.
Îmi place vânătoarea, pescuitul și drumețiile.
Am venit în România în 2025 pentru DTS și Domnul mi-a pus pe inimă să rămân să slujesc aici în Mediaș.
FLORINA
Cea mai mare dorință a inimii mele este să ajut oamenii in nevoi.
Îmi place să investesc în alții și să slujesc oamenilor.
Îmi place să petrec timp cu prietenii mei. Hobby-urile mele sunt să merg la drum lung cu mașina și să ascult muzică..